Duminică, de la ora 16, la Teatrul pentru Tineret ,,Arcadia”, se va desfășura cea de-a V-a ediție a Festivalului de țiteră ,,Húrnyűvő”. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, în colaborare cu Teatrul ,,Regina Maria”.

La ediția din acest an vor participa formațiile ,,Bartók Béla” din Valea lui Mihai, ,,Bors-szem” din Borș, ,,Tücsök” din Oradea și cea a Bisericii reformate din Diosig, dar și interpreți din Cetariu, Târgușor și Curtuișeni. În cadrul festivalului, programat de la ora 16, interpreții le vor prezenta instrumentele, modul dde fabricare și deprindere a artei, iar de la ora 17, participanții la festival vor interpreta piese tradiționale specifice folclorului maghiar. ,,Țitera este un instrument muzical cu corzi și cutie de rezonanță, la care se cântă ținând-o pe genunchi sau pe masă. Instrumentul a dispărut aproape complet din muzica populară românească, dar este încă foarte răspândit în Ungaria și Bulgaria”, a spus Mircea Jacan directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

Potrivit organizatorilor, intrarea spectatorilor la festival este liberă.