Prima Serată din stagiunea a patra a Bijuteriilor Muzicale va avea loc miercuri, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, începând cu ora 18:00. Programul intitulat ,,Diversitate prin culori sonore”, în ton cu anotimpul în care ne aflăm, reunește artiști consacrați din toată țara.

Seratele cu Bijuterii Muzicale de la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” devin loc de reuniune a două mari familii: cea a muzicienilor și artiștilor din întreaga țară și cea a comunității locale. Iar prin intermediul acestor evenimente culturale, actul de a oferi și de a recepta devine unul desăvârșit. Artiștii care au răspuns invitației de a participa la Serate vin să ofere emoție, energie și trăire la cel mai înalt nivel.

,,Seratele cu Bijuterii Muzicale își propun să materializeze acest fenomen al tămăduirii sufletești prin intermediul artei sonore, venind în ajutorul unor persoane care au nevoie de sprijin spre vindecare. Ca urmare, din acest an introducem și componenta de susținere financiară prin donații a celor ce sunt îndreptățiți de un asemenea ajutor”, a precizat conducerea muzeului. Participanții prezenți la seratele muzicale vor avea posibilitatea de a întoarce gestul interpreților nu doar prin aplauze, ci și prin oferirea de fonduri unor tineri cu grave probleme de sănătate, ce au realmente nevoie de a fi tămăduiți atât sufletește, cât și din punct de vedere fizic.

Programul prezentat publicului miercuri seara este unul bogat și cuprinde lucrări atât din literatura muzicală universală, cât și muzică nouă, compoziții ale artistului Tiberiu Herdlicska. Interpreții care vor oferi momentele muzicale sunt Flavia Herdlicska la flaut, Andrada Pitic la vioară și Tiberiu Herdlicska la pian. Periplul prin lumea emoțiilor va fi realizat de actrița Gabriela Codrea, ce va întregi atmosfera din cadrul Seratelor cu Bijuterii Muzicale. Biletele se pot achiziționa de la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”.