Melomanii bihoreni sunt așteptați în seara zilei de joi, 2 noiembrie, în Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea, începând cu ora 19. Un concert vocal-simfonic de Johann Sebastian Bach va fi pus în scenă de către artiști consacrați.

Cei care iubesc lucrările compozitorului german Johann Sebastian Bach vor putea audia, joi seara, Concertul brandenburgic nr. 3 în Sol major. Acesta este unul dintre cele șase concerte brandenburgice de Bach, o colecție de lucrări instrumentale prezentate de compozitor prințului Leopold de Anhalt-Köthen. În cadrul concertului va participa și Corul Filarmonicii, dirijat de Lászlóffy Zsolt, iar sala „Enescu-Bartók” va răsuna pe acorduri ale Concertului pentru vioară, oboi și orchestră în Re minor. Melomanii vor putea audia și o frântură din muzica lui Gabriel Fauré prin Requiem, op. 48.

Jankó Zsolt va conduce momentele muzicale, artistul fiind colaborator al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. La vioară va interpreta Nagy Kálmán, originar din Târgu-Mureş, în timp ce la oboi Ferencz János va impresiona publicul orădean cu virtuozitatea sa. Soprana Ancuța Pop, profesoară de canto în cadrul Liceului de Artă din Oradea, și baritonul Ovidiu Niculaș, artist liric în Corul Filarmonicii de Stat din Oradea, sunt soliștii care vor oferi o seară magică publicului spectator.

Evenimente muzicale viitoare

Sâmbătă, 4 noiembrie, în Sala de concerte „Enescu-Bartók”, Balázs Elemér Group va oferi publicului, începând cu ora 19, o seară de jazz. În program sunt incluse cântece populare maghiare în limbaj jazz, oferite cu sprijinul Centrului cultural Posticum. Joi, 9 noiembrie, de la ora 19, Sala de concerte „Enescu-Bartók” va găzdui un nou Concert simfonic. Este vorba despre Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră în La minor, op. 77, a compozitorului rus Dmitri Șostakovici și Simfonia I în Re minor, op. 13 a lui Serghei Rahmaninov.