Proiectul ,,Mentorarea o prioritate în reeducare și reabilitare”, organizat de Asociația Cărarea Vieții, continuă în luna noiembrie, cu sprijinul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor.

Asociația Cărarea Vieții, prin acreditare de la Administrația Națională a Penitenciarelor, a demarat din 9 octombrie proiectul social ,,Mentorarea, o prioritate în reeducare si reabilitare”. Penitenciarul Oradea și Universitatea Emanuel sunt parteneri în derularea activităţilor. După ce au fost selectaţi şi instruiţi lectori, prin sesiuni teoretice și practice, în luna noiembrie persoanele private de libertate vor participa la întâlniri organizate cu rudele lor. La aceste evenimente detinuții au posibilitatea să comunice atât cu familiile, cât și cu voluntarii. ,,În limita posibilităților am dori ca, împreună cu un asistent social sau cu un educator de la reeducare, să organizăm acest eveniment pentru deținuții din regimul deschis și familiile lor, în afara penitenciarului, iar pentru deținuții de la regimul închis și familiile lor, în spațiile special amenajate din incinta penitenciarului”, a precizat vicepreședintele Asociației Cărarea Vieții.

Realizarea proiectului ,,Mentorarea, o prioritate în reeducare si reabilitare”, finanţat de DDIP Bihor, este necesară pentru ca, prin intermediul voluntarilor, să fie ajutaţi deţinutii din Penitenciarul Oradea pe termen mediu şi lung. Obiectivele spre car tind organizatorii sunt diminuarea efectelor negative ale arestului şi creşterea gradului de reintegrare socială.