Căminul Cultural din Tilecuș va găzdui, în acest sfârșit de săptămână, ediția a III-a a evenimentul „Sat și tradiție”, în cadrul „Vetre folclorice”. Manifestarea este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, şi va începe la ora 14:30.

„Sat și tradiție” este un eveniment cu tradiţie, care face parte din manifestarea „Vetre folclorice”, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor (CJCPCT) în colaborare cu Primăria Tileagd și Ansamblul folcloric „Cununa de pe Criş” din Tilecuș. Scopul programului cultural este acela de a pune în valoare, prin intermediul artiştilor, elementele folclorice autentice. ,,Își vor da concursul Ansamblulrile folclorice „Cununa de pe Criș” din Tilecuș, „Trei sate, trei surori” din Săcădat şi ,,Codrenii Bihorului” din Roșia, precum și soliștii Andrei Dem, Roxana Buzle, Andrei Corb, Elena Mihuța şi Mădălina Ilea”, a declarat profesorul Maria Ardelean, cea care a pus, în urmă cu trei ani, bazele acestui eveniment.

Scena căminului cultural va răsuna de cântecele de joc şi doinele interpretate de artişti, iar Ansamblul folcloric „Cununa de pe Criş” va prezenta şi un moment de teatru nescris. ,,Prin acest eveniment ne dorim păstrarea identităţii naţionale şi promovarea valorilor şi culturii autentice, de care să se bucure şi copiii noştri”, a spus Claudia Postolache, din cadrul CJCPCT Bihor. Cei care iubesc tradiţia strămoşească, vor să admire portul popular şi să asculte folclorul autentic sunt aşteptaţi în Tilecuş, în weekend. Intrarea este gratuită pentru toţi participanţii.