Joi, de la ora 14, în sala multimedia a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” va avea loc evenimentul de diseminare a proiectului „Azi elev, mâine angajat!”, finanțat de Consiliul Județean Bihor prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

Scopul proiectului a fost orientarea în carieră a 90 de elevi din anii terminali ai celor 3 școli partenere, în condițiile în care tot mai mulți tineri absolvenți nu beneficiază de cunoștințele necesare pentru a face alegerile potrivite în următoarea etapă a vieții. Proiectul vine în sprijinul diriginților care doresc să își însușească metode de îndrumare a elevilor din anii terminali, pentru a le asigura o traiectorie potrivită în ceea ce le privește cariera după absolvire.

Fie că este vorba de continuarea studiilor sau de încadrarea în câmpul muncii, elevii necesită sprijin și îndrumare. ,,Prin caracterul preventiv al proiectului, se are în vedere scăderea numărului tinerilor NEET (care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare), prin implicarea acestora în activitățile de dezvoltare personală și orientare în carieră. Rezultatele proiectului se cuantifică în 26 de profesori diriginți formați în cadrul cursurilor „Autocunoaștere și dezvoltare personală”, care au avut loc în perioada 8-9 septembrie și „Consiliere și orientare în carieră”, care a avut loc în perioada 9-10 septembrie  la Pădurea Neagră. 453 de elevi din cele trei licee partenere au beneficiat de implementarea celor două cursuri”, a precizat Ramona Maghiar, președintele Asociației Tineretului Voluntar.

Inițiatorul proiectului este Asociația Tineretului Voluntar în parteneriat cu colegiile ,,Mihai Viteazul”, ,,Traian Vuia” și,,Constantin Brâncuși” din Oradea.