Joi după-amiază, autoritățile din PTF Săcueni au depistat un cetățean român care a încercat să treacă ilegal frontiera. La controlul documentelor s-a stabilit că bărbatul poseda permis de conducere fals.

Potrivit  informărilor transmise de autoritățile de frontieră, în PTF Săcueni, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România. La controlul documentelor, bărbatul a prezentat atât actul de identitate cât şi permisul de conducere, cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie. „Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Aceștia au efectuat cercetări, în urma cărora s-a constatat că bărbatul nu deține şi nici nu a deţinut vreodată permis de conducere. Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere în Marea Britanie, plătind suma de 810 lire”, a precizat comisar șef Laura Bondar, purtător de cuvânt al ITPF Oradea.

Bărbatul care a încercat să iasă ilegal din țară este cercetat, acum, pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.