Dacă sunteți pasionați de informatică sau jocuri, începând cu luna viitoare, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” se vor organiza cursuri IT Essentials v5, CCNA Routing and Switching, Microsoft C# Beginner, Microsoft C# Advanced, Java, Photoshop şi PHP.

Programul se adresează atât elevilor şi studenților, cât și adulților. Participanţii vor avea acces la platforma online şi vor susţine ore de laborator sub îndrumarea unui profesor – specialist IT. Importanţa unui asemenea program este semnificativă, având în vedere că ,,universul calculatoarelor” a câştigat tot mai mult teren şi, uneori, a ţine pasul cu evoluţia tehnologiei presupune un efort. Pentru astfel de situații, sau dacă domeniu IT reprezintă o opțiune în carieră, proful de info va sta la dispoziția orădenilor, în sediul bibliotecii județene.

Cei interesaţi de cursuri se pot înscrie și solicita detalii suplimentare la adresa Learn4IT.ro@gmail.com.