Duminică, 15 octombrie, are loc ,,Sărbătoarea cartofului”, un eveniment tradițional al comunității slovace din județul Bihor. Manifestarea, desfăşurată în comuna Şinteu, este sprijinită de Consiliul Județean Bihor prin Fundația ,,Euroregiunea Bihor – Hajdú – Bihar” Oradea și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor.

A 18 – a ediţie a ,,Sărbătorii cartofului”, care va avea loc la Casa de Cultură din Şinteu, pregăteşte participanţilor concursuri tematice, printre care ,,Cel mai greu cartof”, ,,Cartoful cu cea mai interesantă formă”, şi ,,Cea mai lungă şi neîntreruptă coajă de cartof”, unde concurenţii îşi pot aduce de acasă cuţitul norocos. La primele două probe, organizatorii îi roagă pe competitori să îşi aducă cartofii la domnul Dănuţ Dorel până vineri, 13 octombrie, ora 14, la şcoală. Cei mai buni dintre participanţi vor pleca acasă cu premii oferite de conducerea locală.

La ediţia din acest an a manifestării va fi sprijinită şi o cauza umanitară, întrucât mâncarea oferită celor prezenţi la eveniment nu va fi dată spre vânzare, ci se vor face donaţii pentru a sprijini două secţii ale Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu. ,,Cu banii strânşi din donaţii vom contribui la amenajarea unui salon cu presiune pozitivă pentru secţiile de Oncologie şi Hematologie pediatrică din Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu”, a precizat Lasak Benedek, primarul comunei Şinteu.

Momente artistice pregătite de CJCPCT Bihor

Primăria Şinteu va asigura un program artistic animat de ansamblurile folclorice Pramienok din Şinteu, Salajka din Făgetu, Polanka din Aleşd şi Lipka din Budoi, iar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor va aduce pe scena Casei de Cultură ansamblurile folclorice „Keknefelejts” din Remetea şi ,,Mugur şi mlădiţe” din Beiuş. ,,Cei prezenţi duminică la manisfestarea dedicată cartofului se vor putea bucura de un program multicultural oferit de Consiliul Judeţean Bihor prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor”, a declarat Claudia Postolache, de la CJCPCT Bihor.

Evenimentul va începe de la ora 13:15 cu sosirea invitaţilor, şi va continua de la ora 13:30 cu deschiderea oficială a celei de a 18 – a ediţii a ,,Sărbătorii cartofului”, urmată de programul cultural. ,,Zona Şinteu este una recunoscută pentru cultura de cartofi, aşadar tematica evenimentului nu a fost aleasă întâmplător, cartoful fiind un aliment nelipsit din bucătăria slovacă. Ne dorim să realizăm o manifestare multiculturală, şi să promovăm cultura slovacă, care este una bogată şi autentică”, a spus Bogdan Hossu, directorul Fundației ,,Euroregiunea Bihor – Hajdú – Bihar”.