Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat în 21 septembrie două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetăţeni români, 7 cetăţeni din Irak şi Iran, precum şi un cetăţean din Siria, care intenționau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Şoferii autoturismelor au declarat că au fost rugati de către migranţi să efectueze o cursă, în regim taxi, din localitatea Oradea până în localitatea Borş.

,,Pornind de la acest caz, recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non – stop, 0219590. De asemenea, apelăm la sprijinul cetăţenilor care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii”, a transmis purtătorul de cuvânt Chifor Loredana, subcomisar de poliţie.

Persoanele care racolează, îndrumă, călăuzesc, transportă sau adăpostesc o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, trebuie să știe că se constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost săvârşită în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, conform art. 263 din Codul penal.